Aplicația de minat monede de tip Bitcoin care a ajuns în App Store

de: Alexandru Puiu
14 03. 2018

Cei de la Apple sunt destul de stricți când vine vorba de aplicațiile care ajung în App Store. Se pare că există însă și excepții de la regulă.

În ultimele luni, au ieșit la iveală o serie stufoasă de site-uri care îți exploatează sistemul prin minarea de criptomonede de tip Monero. Ca urmare, moneda criptografică respectivă a devenit foarte populară la nivel internațional într-un timp relativ scurt. Deși nu are nici o șansă să ajungă Bitcoin din urmă, Monero a reușit să ajungă din nou în lumina reflectoarelor.

Deși ai crede că aplicațiile și site-urile care îți folosesc procesorul la minat fără să știi sunt disponibile doar în colțurile întunecate ale internetului, te înșeli. Un astfel de progrămel a ajuns în Mac App Store și, în mai puțin de 24 de ore, a reușit să frustreze foarte mulți utilizatori. Primele rapoarte despre acest subiect au ajuns pe Twitter, în timp ce Ars Technica a publicat un material mai elaborat pe marginea evenimentului.

Aplicația problematică este intitulată simplu Calendar 2 și reprezintă una dintre cele mai populare alternative la aplicația nativă de calendar de pe Mac. În cea mai recentă versiune a programului, dezvoltatorii de la Qbix au decis să implementeze o soluție de minat Monero în setări pentru a permite utilizatorilor să deblocheze funcțiile premium, în loc să achite o achiziție in-app. Gestul respectiv venea cu promisiunea că nu ar trebui să consume mai mult de 10-20% din procesor.

Din păcate, după cum și-au dat seama mai multe persoane, promisiunea respectivă nu a fost respectată, iar Calendar 2 a ajuns să-ți țină procesorul în 100% pentru a îmbogăți dezvoltatorii. În același timp, ți-a mărit factura la curent.

[readmore]

Celor de la Apple le-a luat aproximativ 24 de ore să șteargă aplicația din AppStore de la primele rapoarte, dar momentan nu au făcut nici o declarație pe marginea subiectului. Nu este clar dacă ar trebui să ne așteptăm să vedem și alte aplicații cu un comportament similar în Mac AppStore sau aceasta a fost o excepție.